panouri-fotovoltaice-mai-puternice-decat-centrala-cernavoda
Stiri

Puterea panourilor fotovoltaice instalate in Romania va fi mai mare decat cea a centralei nucleare de la Cernavoda pana in 2016

Puterea instalată în panouri fotovoltaice ar putea ajunge în 2016 la 1.500 MW, cu aproape 100 MW peste puterea instalată a celor două reactoare nucleare funcţionale ale centralei de la Cernavodă.

Potrivit estimărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, la finele acestui an puterea instalată în panouri solare va fi de 50-100 MW, anul viitor capacitatea acestora ar putea ajunge la 500-1.000 MW, pentru ca în 2016 să atingă nivelul de 1.500 MW, a declarat luni într-o conferinţă de presă Zoltan Nagy, directorul departamentului de eficienţă energetică din ANRE.

Fiecare din cele două reactoare nucleare de la Cernavodă are o putere de circa 700 MW. Statul încearcă de şase ani să construiască ale două unităţi nucleare, dar nu găseşte investitori, după ce companiile care în 2007 au intrat în acest proiect au renunţat la el la finele anului 2010, din cauza incertitudinilor privind investiţia.

Costul instalatării unui MW în panouri solare a scăzut în ultimii doi ani de la 3,5 milioane euro la 1,5 milioane euro, astfel că investiţiile pentru construcţia celor 1.500 MW ar ajunge la 2,2 miliarde euro. Comparativ, pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 investiţia estimată de Guvern este 4 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *